Cu jaluzelele puse…

cu-jaluzele-trase.jpg

Ma uit in gol, nu vad nimic. Nici macar un fir de lumina, nici macar intuneric nu cred ca e.

Timpul trece pe langa mine ca o picatura chinezeasca, ca o naluca in pielea goala, dar este mult prea intuneric. Sa fie intuneric doar? Oare cum am ramas fara curent? Sa fi apus soarele?
Ajung dupa zid si aud pulsand din ce in ce mai rar, aud sunete vagi si vad sclipiri. Tot intuneric e dar acum il simt, il aud, il vad. Cum ma indrept spre sunetele vagi, ele devin clare si incep sa zambesc. Aud vorbe si vad forme. Intr-o clipita ma simt reintinerit si plin de sperante, sa fie oare doar noapte? Poate acum trebuie sa rasara soarele… dar unde e luna? Cineva a acoperit-o ca pe un canar galagios, ca pe o lampa care lumina prea tare.
Ridic privirea, nu vad nimic, dar voi vedea. Voi inceta sa zbor, sa cutreier vazduhul si lumea inconstient. Ma voi trezi si… si o voi descoperi. Viata de cum o stim, oamenii, obiceiurile… dar parca tot linistea asurzitoare si intunericul orbitor te lasa sa traiesti, sa speri, sa visezi. Tot de dincolo de zid este cotidian, prea banal.

MUIE CFR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *