Proiectul Casa, o metoda buna pentru reclama la calmante!

Am început “proiectul casa”, urmează să se finalizeze undeva in vara lui 2018. Resurse din proiect: dezvoltator, arhitect, constructor si noi pe post de client. Dezvoltatorul ii subcontractează pe cei doi si noi vorbim doar cu el.

De la postul anterior cu casa s-au întâmplat multe, am trecut prin multe stări, mai multe de nervi decât de încântare și bucurie. Am semnat un ante-pre-contract și până astăzi am avut discuții cu arhitecta. Până la arhitectă s-a ales lotul și am verificat cărțile funciare… Astăzi am terminat discuțiile cu arhitecta – toți pereții sunt la locul lor, avem ferestrele, acoperișul, terasa, ușile, tot – am “bătut palma” printr-un email. 5k well spent!

Simt ca s-a relaxat sfincterul și că de acum totul o să fie ca pe roze dar in același timp nu am încredere in ce simt. Viața e plină de surprize! Pare să fie ca atunci când te duci la șef să te muștruluiască dar simți că pune vaselină și te bucuri, da’ fix când zici in sinea ta că nu e așa de rău iți aruncă un pumn de nisip acolo… și de atunci începe să doară și să usture 🙂

Până acum nu a semănat deloc cu pre-apartamentul. Când cumperi un apartament e ca la imprimanta – WISWIG! Vezi releve-ul și gata, ai bătut palma, ai dat banu, mai stai un pic și te muti. Visez doar cote, înălțimi de pervaz, uși care se deschid pe stânga, uși care se deschid pe dreapta, ferestre, scări, debarale sub scări, mașini de spălat… iar niște cote. Am ruleta la îndemână, stă undeva lângă telefon, și când văd o cotă trag ruleta și măsor, ca să vizualizez! Cote, rulete, hp, releve, cote, rulete, bugete!

Urmează constructorul! Parchete, cote, bugete… țevi, circuite, betoane si poroterm. Cuvântul cheie rămâne tot “cote“.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *