paine-prajita-cu-unt

Ieri am reusit (dupa 7 luni de zile) sa scot tubul de ventilatie de la hota in exteriorul bucatariei. Asta inseamna ca o sa pot sa prajesc fara sa imi umplu toata casa de miros si pot fuma la hota 🙂 in bucatarie. Dupa ce am terminat de montat tubu ala nenorocit mi-am facut paine prajita, cu unt si sare.

Ca tot am ajuns la paine prajita – aroma de paine prajita (cu unt care se topeste si sau cascaval ras) imi aduce aminte de copilarie. Este un sentiment destul de puternic si imi aduc aminte si ce faceam, cum faceam cand imi “gateam” paine prajita.

Felia de paine un pic mai groasa ca sa poti infige linistit cutitul in lateral, ochiul mare de la aragaz aprins. Tineai felia pe o parte pana se prajea un pic, o intorceai “pe verso” si gata. Dupa ce prajeam felia de paine infigeam cutitul in pachetul de unt cat era fierbinte ca se taia mai usor, o felie subtire care se topea si intra in paine. Chiar si gustul untului comunist, in ambalajul ala plictisitor si simplu, mi-l amintesc si salivez puternic 🙂

Inca ceva care imi aduce aminte de vremurile fara griji si probleme. Siropul de visine facut de bunica! Wow! Cu apa rece si 2-3 cuburi de gheata ar fi mi-nu-nat acum pe caldurile astea…

Sase ba! Vine Iliasca!

Iliasca nu era asta decat profesoara de geografie din generala. Numele ei era Iliescu Maria aka Iliasca sau nebuna aia de geografie. Era spaima elevilor, spaima prostilor de copii ce eram. Nu pot sa ma laud ca am fost un elev model, mi-am luat si eu 2-urile si 3-urile de rigoare (de care cred ca nu au aflat niciodata mama sau tata) dar astea-s povesti. Nu mi-a placut deloc geografia in generala dar o invatam ca pe buzunarul stang, ca pe portofel, ca pe surprizele turbo pe care le aveam si eram tare mandru de ele.

In generala nu am avut multi profesori de care sa imi fie frica, dar de profesoara de geografie Doamna Iliescu imi era tare, tare frica. Ca orice elev al Scolii generale nr. 46 (care inca mai exista si arata ca o mini-parnaie) ii stiam de frica, imi faceam temele de fiecare data si eram activ la ore. Nu a fost o lectie la care sa fi chiulit (nu ca stiam eu ce e aia chiul in generala… in liceu am invatat). Aveam caiet de geografie cum nu a avut nimeni de la orice alta generala din Bucuresti sau chiar din tara. Harti facute de mana, cu muntii, cu dealurile, cu raurile, cu lacurile si asa mai departe. Aveam orasele importante puse pe fiecare harta si erau puncte foarte bune de reper. In general trebuia sa memoram cumva in sensul acelor de ceasornic grupurile de munti sau alte formatiuni. Cand faceam hartile aveam nevoie de inca un bloc de desen (parca a 3 ca il indoiam in doua ca sa intre in ghiozdan pana mi-am tras un 3 ca aveam ferfelita caietul cu harti) si uram sa car intr-o punga un bloc de desen. De ce naibi ne trebuia un bloc de desen?

In ultimul an de generala, cand eram clasa a 8-a si puteam sa facem misto de carnatii din anii mai mici o parte din noi si-a dat seama ca Iliasca nu era nebuna. Stiam geografie, stiam sa citim o harta, pe naiba stiam sa desenam harti!

Fata de profu de desen (da, aveam acuarele, pensule si ALT bloc de desen) profa de geografie era GENIALA. Venea la ore, nu ne dadea cu catalogu-n cap cum facea singuraticul artist si cel mai important: nu venea beata ca ala de desen. Profesa extraordinar, era o doamna desavarsita, corecta si severa. Acum ar trebui sa iasa la pensie (cred), nu stiu daca mai activeaza in randurile profesorilor din Inchisoarea Scoala Generala nr. 46.

PS. Acum se dau calificative profesorilor? Dau si eu aici: Nota 12. Printre singurii profesori care nu ii voi uita! Eu am terminat generala in 1996 iar acum suntem in 2008. Nu mai trebuie sa fac teme, nu mai am examene de dat… si parca era asa de bine in generala…

Tocmai ce am venit de pe hol (nu de la fumat), de la o barfa mica. Am povestit cu niste colegi de tampeniile de copii care le faceam cand eram mici. Copilaria copilului de oras, fara pretentii, nu neaparat premiant, cuminte sau destept. Ce faceam cand eram copil? Cum ne petreceam ziulica?

Tampenii! Asta faceam!

Pe locul 1 in preferintele copilului tampit de oras erau pocnitorile artizanale. 2 suruburi, 1 piulita, o punga si o cutie de chibrite. Puneai catran-ul de la chibrite intre piulita si suruburile infiletate (partial ce-i drept) in piulita. Legai o punga de una din suruburi, aruncai in sus si asteptai sa se loveasca de asfalt. Facea POC! Cautai surubul care iesea de la miniexplozie, puneai catran, infiletai, aruncai… si tot asa! Joaca asta stupida dura pana cand aparea vreun vecin si gonea ceata de idioti 😀

Continue reading

Parca ieri beam din paharul de sampanie si uram celor dragi succese nebanuite pe 2007. Iata vine si 2008 destul de repede. Pe sfarsit de an lucrurile o iau ori hais… ori cea… ori se duc pulii de suflet. Mi-a pierit lipsa de orice. Cafeaua nu-mi mai place, tigarile parca nu mai au gust, zilele parca trec una dupa alta fara sens, fara a se intampla ceva notabil in ele. Este sindromul rutinei care ma omoara, care TE omoara. Acelasi drum, acelasi asfalt, aceeasi oameni in masina, pe drum, sub drum.

think bigS-a intamplat blogul asta acum ceva vreme. Am zis ca pot sa plec de pe Yahoo360 ca ma duce capul sa hostez singur un blog, ma duce capul sa aberez, ma duce capul sa expun cat de cat cu putin umor cateva idei… dar din entuziasmul de acum cateva luni a mai ramas numai o plictiseala si o lipsa totala de cuvinte. Am inceput sa ma gandesc la nemurirea sufletului si la conditia geniului in societate (nu la mine ca nu-s un geniu). Imi doresc chestii greu de realizat si imi dau seama ca lumea in care traiesc devine din ce in ce mai aglomerata. Prietenii pleaca unul cate unul si ii vad din an in paste, ii vad cum se schimba in ceea ce urau inainte, ma vad cum nu imi schimb ideologia si tot asa. Profesional am impresia ca stau pe loc, ca o ard suspect zilnic, sentimental sunt intr-un loc ciudat, overall simt ca nu mai am puterea sa iau decizii. La inceputul lui 2007 am zis ca iau casa. Acum am ocazia sa cumpar un apartament de 3 camere in Drumul Taberei dar ma fofilez cu un amarat de credit. Nici nu imi trebuie toata suma ca il iau la jumatate de pret. Singurul meu gand: “Este departe… in Drumul Taberei… la Romancierilor…”. Cu pensia privata am lasat de pe o zi pe alta pana luni cand am zis: hai sa o fac ca nu dureaza mult si e mult prea simplu. Acum sunt cu o parte din pensie la Allianz Tiriac. Sper ca pana la sfarsitul anului sa fac pasul decisiv sa iau creditul ala idiot si sa ma apuc sa imi fac casa. Deviez…

Revin la blog-uri: God damn ce plictiseala si la ceilalti. Unii posteaza numai de dragul bloggingului, unii posteaza ganduri misto si imi face placere sa ii citesc, altii vin cu provocari, altii renunta. Nu m-am gandit ca si aici unde ar trebui ca totul sa evolueze din placere exista atata concurenta. Page rank, link-uri, afisari pe zi, pe noapte, loc in top, zelist, meetinguri unde altii si-au dat seama de resursele GRATUITE pe care le pot folosi bloagarii, premii, concursuri, acuzatii, certuri de prost gust si adevaruri spuse . O comunitate din care cunosc personal doar cativa (Piticu, Alin, Greger, Innocente, Moraless, Mikutzu, Gabi, Marius), am vorbit prin messenger cu alti cativa (Tara, PiticStyle, Dana si altii). O comunitate din care admir pe Zoso ca a reusit sa se mentina pe primul loc cu content nu chiar exploziv, Sibelius pentru fotografii si forumul fototarget (atitudine generala + sentimentul de comunitate), CapOne (Wow nice photos man). Bineintels ca voi uita oameni pe care ii admir pentru ceea ce fac pentru ca nu-s perfect.

Nici tu. Nici el. Nici ea. Nimeni nu este perfect.