Scoate-mă de aici!

Sunt celebru - scoate-ma de aiciSunt celebru – scoate-ma de aici! este genul de show, reality show, care te îndeamnă sa dai SMS să votezi, să contezi, să ai și tu ceva de spus, chiar și asa mic, sfrijit, de-ți pun toți ciungă-n par!

Fiecare vot este 0.5EUR iar la câți proști suntem scoatem Pro TV-ul din foame!

Rulează de ceva vreme pe ProTV, nu este cel mai “reality show”, chiar o parte din privitorii accidentali își fac cruce și se jură că e filmat într-un studio, că aia nu e junglă, că ăia nu-s in Africa și că ProTV ne minte… Adevărul este undeva la mijloc pentru că maimuțele alea celebre sunt în Africa dar nu într-o junglă. Ei o ard suspect într-o pădure, ca-n Băneasa dar la un grătar perpetuu. Ce-mi pare retardic – efortul de a realiza emisiunea de pe alt continent. Eu aș fi tras cu surle și trâmbițe un show într-o zona sălbatică din Romania – găseam gândaci și fecale sa-i mozolim pe concurenți, aveam apa murdara, ii mâncau țânțarii… La naiba! Am fi putut filma la marginea Bucureștiului ca se găseau 2-3 câini sa-i muște, aduceam câțiva politicieni sa le fure chiloții, sa fie totul periculos și sa-i umplem de adrenalina cum dau reclamele.

Îmi plac comentariile malițioase la adresa show-ului, ma amuză și mai mult concurenții care-s o adunătură cel puțin interesantă și aș avea de comentat câte ceva la adresa fiecăruia dintre ei…

“Preferatul” meu este Tristăriu, un exemplar perfect de băiețel, delicat ca o petală de păpădie. Pe ăsta dacă-l lasă taxiul în Rahova nu supraviețuiește 15 minute, dacă juca în “Singur acasă” imaginați-va ce vomitau tabloidele vreo 3 zile! El nu se simte respectat… În top este și Jugaru’ care-mi pare cel mai expirat om care vrea să se dea cu umor, de la începutul timpului, până acum și după ce-om fi citit aceste cuvinte dureroase. Un maimuțoi care a fost promovat pentru deliciul nostru, al celor care trimitem SMS pe la show-uri…

Restul… maimuțe captive-n în junglă.

Am văzut că “Sunt celebru – scoate-ma de aici!” este controversat și prin alte țări unde s-au dat cu celebritățile-n junglă – așteptările privitorilor sunt ca jungla să fie pe bune, să vină felinele mari, să vina toți șerpii, tarantulele sa-i mănânce. Sa nu doarmă liniștiți… La fel vor si Romanii! Vor sa vadă sânge, ca doar se difuzează după 1 ora de știri. Dacă aș da o notă show-ului ar fi oricum mai mare decât una acordată altor reality show-uri românești (vezi producțiile antenelor și carbo-tv) care demonstrează ca televizuinele nu mai au idei. Liniștea sufletească vine atunci când citim știri că show-ul a început să scadă în rating, e ca la filmele în care trailer-ul adună toate fazele mișto ale filmului, te duci la cinematograf, îl vezi iar după aceea înjuri 2 săptămâni ca ți-ai pierdut timpul.

Concluzia? “Genul programului – divertisment”

Asemuiri

Asemuiri (ASEMANARI bai perversilor)

Pentru ca intr-o lume normala numai Borat putea sa semene cu Stalin, Michael Jackson cu o statuie egipteana si Papa Benedict cu Darth Sidious va las sa le vedeti si pe restul… Freaky stuff man!

Continue reading “Asemuiri”