ANAF(ura), impozite și impotența de a fiscaliza găurile negre

anafGoana după banii furați timp de 26 de ani din visteria României a început și se aruncă continuu lemne în furnalul mașinăriei ANAF/DNA. După revoluție am avut o supradoza de democrație, o supradoza de libertate și fiecare mojic care s-a văzut acolo sus a furat cât l-au ținut brăcinarii, să-i fie lui bine. Economia noastră a murit de supradoză de libertate și democrație… ca un drogat care nu a mai putut să își tină viciul în frâu.

Timpul trece și vedem cu mâinile legate cum se cheltuie banii publici dar nu cum ar trebui să fie cheltuiți. Vedem cum se vinde cate un pic din țară, fiecare diamant neșlefuit este aruncat ca o guma Turbo după câteva împrospătări cu zahăr. Cu privirea în pământ, obișnuiți după multi ani de comunism, scrâșnim din dinți si ii injuram pe cei care i-am ales. Am sperat că va fi mai bine, am sperat că lucrurile se vor îndrepta, am sperat ca ăștia noi poate nu vor fura ca cei dinaintea lor. Eu văd clasa politică unitar, opoziția și puterea sunt doar niște mâini care se schimbă periodic, constituțional. Datoria tarii crește iar în acest timp populația devine din ce în ce mai săracă și mai frustrată. Toate speranțele se ofilesc dar ne-au dat curaj să ne învățăm dreptul de a protesta. Asta s-a văzut în ultimii ani cu toate că în unele cazuri a fost doar un fitil care a ars fără rezultat.

Bugetul, banii pe care nu-i cheltuim corect, geme de minusuri dar se cheltuie cu contracte dubioase. ANAF a dat un purcoi de bani sa se rebranduiasca (2mil $), dar cu 3 ani înainte Elena Udrea a cheltuit aproape 1 milion de euro pe faimoasa frunza din campaniile turistice, brandul de țară. Viața a continuat chiar după încercările de a face câte o autostrada, a continuat și după ce am mai cheltuit cu referendumuri… Viata continuă cu TVA-ul mai mare, cu salarii mici, cu învățământul și sănătatea metamorfozate în cenușăresele economiei.

Cineva a găsit o portiță, să trimită ANAF-ul la treabă, că doar sunt bugetari.

Povestea este de actualitate și nu-i om care să nu știe că s-a închis vreun butic sau că agenții ANAF alergau băbuțe care vând urzici în piață. Cineva trebuie să plătească nu? E mai ușor să alergi băbuțe pe stradă și să le dai amenda, e mai ușor sa-l amendezi pe micul buticar, pe micul întreprinzător. O să se termine buticarii, shaormarii și băbuțele. După aceasta pe cine mai fiscalizează?

– BOR? Nu. De ce? Simplu… în România există o simbioză ciudată între religie și politică. Uite că a mai scris cineva despre banii ascunși în sutane. Religia tine loc de policlinică, creșă sau azil de bătrâni la Ghimbav în județul Brașov, că doar au o biserica de 1mil EUR. Primăria a alocat 800.000 Eur din bugetul local, terenul l-au donat. Mai este și Catedrala Mântuirii Neamului… iar lista poate continua. De la biserica nu iei bani, la biserica dai bani! Părerea mea o știți, nu împărtășesc modul în care funcționează BOR ca organism ce face parte din viata noastră și sunt de părere că banii pe care-i învârt nu-s în totalitate “albi”.
– Florăriile țigăncilor cu fuste crete. De ce nu am auzit de țigănci alergate de ANAF? Ar fi spus presa ca suntem rasiști?
– Parcangii – undeva la limita legii, le dai bani ca să parchezi cât mai aproape de cârciumă.
– Firmele care angajează la negru

Alți bani ar ajunge în buget deja fiscalizați prin simpla aplicare a legii: amenzi și contravenții dar bugetarii care ar aplica legea sunt prea scârbiți și demotivați. Un cerc vicios nu?

Găurile negre ale fiscalității au fost create tot de politicieni. Au mărit taxele și impozitele ca sa acopere lipsurile de la furat, romanii s-au gândit cum sa treacă microeconomia la negru și uite-asa am ajuns în momentul acesta să ne dam seama că situația e cum e… Nu ai pune mana pe ea nici cu 3 seturi de mănuși chirurgicale, asa de urat miroase!

Lu’ Tariceanu i s-a acrit!

Tariceanu se destainuie celor de la evz ca nu mai poate. S-a saturat de contrele pe care i le pune Basescu, s-a saturat sa fie luat peste picior si sa i se toarne laturi in cap. “Domne de azi am site! Va rog sa ma credeti ca m-am saturat sa ma ia la misto Base’! O sa ma plang si pe blog de acum”.

Jocurile politice de-a soarecele si pisica intre puteri ne-au afectat de multe ori pana acum, se vede in euro si putem citi in pishat ca ceva este murdar la mijloc. Se discuta foarte aprins despre “marirea la leafa” sau “marirea la pensie” si romanul ajuge doar cu ficatul marit, de nervi, de bautura.

Evz a fost siret si subtil cu poza pe care a pus-o pe prima pagina a editiei de azi :)) . Revolta lui Tariceanu, in curand si pe DVD!

[Later Edit]

Se pare ca e destul de groasa: S-a depus o motiune de cenzura “Educatia ramane, Guvernul Pleaca” pe motivul ca echipa lui Tariceanu invrajbeste pupulatia impotriva profesorilor (si a celorlalti din educatie). Eu sincer nu am nimic impotriva profesorilor. Ei au fost prinsi la mijloc in aceste jocuri murdare, tactici de rahat ca sa isi asigure un vot sau manjirea cu rahat al altui jucator de pe scena politica. Vreau ca in invatamant sa fie salarii mai mari dar nu daca asta ar fute “stabilitatea” economica a tarii, stabilitate si asa cu chilotii rupti in cur. Recesiunea bate la usa si ei se cearta ca in clasa 2-a pe ciolan!

Voulez vous recesione’ avec moi?

Stam bine dragilor!

Vorbeam azi cu colegii in pauza de masa despre recesiune. Eu nu stiu la ce sa ma astept dar sunt sigur ca nu va fi doar lapte si prajiturele. Intr-un final, dupa 19 ani de democratie, cutitul ajunge sa scartaie si pe osul nostru. Prin “osul nostru” ma refer la osul pe care se bat astia prin politica.

FMI – Fondul Monetar Internaţional – ne-a recomandat politicos sa reanalizam decizia de a mari salariile de la buget, ei simt recesiunea. Nu vor sa faca vreo miscare brusca, le este frica sa nu intre mai adanc morcovul, altfel, ne-ar fi scos din cacat ca au bani cacalau astia de la FMI! Acum… NU! NU! si NU! Nu mai ne dau bani! Nu conteaza unde au ajuns banutii aia ca Logan-urile de 70.000E chiar se merita, cum s-au meritat si sculele pe care le cumpara politicienii ca sa se plimbe in lux. Dacia e pentru prosti. Dacia Tunata… e pentru politisti!

Eu propun sa ne facem un grup recesionist, progresiv! Facem recesiunea impreuna, revelioanele si petrecem toate sarbatorile impreuna!

Acum vorbind cat pot eu de serios, cred ca stiu ce nu o sa placa romanului la recesiunea asta. Nu o sa mai fie bani de fitze, iar daca vrei sa te rupi in fitze va trebui sa ai cohones ca bancile deja au saltat pragurile. Nu ne vom mai putea permite orice, credite numai cu buletinul oha.

Facem o petitie sa amanam recesiunea? Nu de alta dar vin sarbatorile si s-au dus p*lii de suflet toate primele de craciun si nu o sa ne mai putem cumpara cate jumatate de supermarket ca vin sarbatorile! O sa stam cu frigiderele decent incarcate, o sa avem revelion numai cu apa si spirt, sare si paine. Acum nu mai este o idee de rahat sa amanam recesiunea! Amanarea ei inseamna: credite pentru fitze inutile, muuuuuuuulta mancare in frigidere, buzunare doldora de bani de prima!

Hai sa ne recesionam impreuna ca tot nu e caldura in calorifere. Daca ne recesionam impreuna stam ca pingunii lipiti unul de alta si poate-poate ne incalzim si noi!

Cum salvezi planeta?

Mai tineti minte ora aceea cand trebuia sa tineti lumina stinsa? Mai stiti de ce? “Aaaa! Imi amintesc de ce am stins lumina! Toata lumea a stins-o asa ca am zis sa o sting si eu!” Wrong! You Failed! Ora pamantului a fost o actiune de constientizare a populatiei ca ii sta in putere sa faca ceva.

In continuarea articolului veti gasi un filmulet. Urmariti cu atentie…
Continue reading “Cum salvezi planeta?”