Psihoza curentului autobuzian

Soare puternic, coafura rezista! Vant puternic, coafura rezista! Ploaie cu spume… rezista coafura!

Fara nici o legatura cu cele de mai sus, ma oripileaza transportul in comun pentru ca toata lumea se fereste sa deschida, macar un pic, geamurile alea blestemate! Preferam sa ne fluture flocii in nas de la odoarea de traspiratie sau de pensionar care se spala in doar in zilele impare de joi, sau, dupa caz, sa ne alintam fosele nazale cu aroma de boschetar alcoolic.

Marele sacrificiu olfactiv, antigripal, antigutural!

Gripă si farmacii

Cand te trezesti de dimineata, lovit de tren, cu greata si o stare care te indeamna la plonjat de la etaj… ai gripa!

Ce este gripa? “Gripa este o boala infectioasa acuta a cailor respiratorii, foarte contagioasa, cauzata de virusul gripal A sau B. Debutul este brusc, uneori brutal, cu frisoane, febra 39-40 grade C, dureri musculare, dureri de cap intense, oboseala, dureri la nivelul globilor oculari (caracteristice pentru gripa), catar nazal (cu senzatie de nas infundat) tuse uscata, inapetenta (lipsa poftei de mancare), greata, varsaturi, chiar diaree.”

Cum trece gripa? La mine a durat ~ 5 zile si am luat: Modafen, Ketonal, Vitamina C si niste Fervex… dar asta nu raspunde intrebarii pentru ca toate medicamentele (in afara de antibiotice) vor trata simptomele bolii. Primele 2 zile a fost cel mai nasol, temperatura si dureri, o stare de rahat evident, care treceau dupa ce luam Modafen/Ketonal… Trece singura gripa, noi putem trata doar simpomele.

Ce am observat? Farmaciile iti vor vinde intotdeauna medicamentele cele mai scumpe (asta se va intampla la orice lant de farmacii) si rar gasesti o farmacista care sa te ajute. Data viitoare o sa cer substantele, nu marca. Nu voi mai lua Fervex pentru ca de fiecare data cand am luat am avut o stare de somnolenta si ameteala iar asta adauga discomfortului din timpul zilei. Fervex este un mod “fancy” pentru a administra paracetamol cu niste vitamina C, la pret mai mare decat metoda clasica…

Lichide, vitamina C, ibuprofen si niste ketonal in cazul extrem!

Duci gripa la pascut?

Ai dus gripa la pascut azi?

Toate schimbarile astea bruste te pun pe drumuri la farmacie, mai un coldrex, mai un fervex, chiar si picaturi de nas pentru aia care au barna infundata! Care este metoda cea mai buna sa previi gripa?

1. Nu mai iesi din casa – asta pica din prima pentru ca, evident, trebuie sa te duci la munca.
2. Masca – editia gripa porcina – se poarta pe strazi, este la moda, nu o sa isi dea seama nimeni ca ai molismofobie
3. Tine-ti respiratia in spatiile comune, intotdeauna pentru perioade lungi de timp! Asa vei fi si entertainer, culorile curcubeului vor face gelosi pana si pe cameleoni!
4. Vaccin atigripal – dupa moarte nu iti mai pasa de nici o gripa.
5. Inchide gura si tine-ti respiratia cand vezi ca pe cineva ca il incearca un stranut. Dupa ce a stranutat, doar daca nu ai inchis zabrelele la timp, da-i o palma!

Daca mai sunt metode precis nu le-am scris ca nu-s doctor si nici nu imi doresc sa scada vanzarile prin farmacii. Apropos de farmacii, spitale si tot ce formeaza sistemul sanitar: nu-i asa ca-s o mizerie si ca nu merita sa te impoziteze pentru serviciile lor? La sfarsitul anului pentru o doza puternica de adrenalina si nervi va propun urmatorul exercitiu simplu: adunati cat v-au impozat pentru “sanatate” si imaginati-va ca aveti nevoie de servicii medicale (doamne fereste).

Propunem impozitul “spaga”, sa ne ia automat, lunar (sau bilunar), o suma din salariu. Acei bani sa-i vireze statul acolo unde este nevoie: primarie, notari, functionari publici, doctori, preoti, oriunde este “de bun simt sa dai si tu ceva”!